msji_g@yahoo.com
Dupa ziua precedenta petrecuta la Uluru, plimbarea prin inima Australiei a continuat tot la superlativ, cu vizita la Kata Tjuta. In limba aborigenilor, asta inseamna "multe capete" si odata ajuns aici nu e greu sa-ti dai seama de ce. Spre deosebire de Uluru, care e o roca singulara, aici sunt mai multe roci, de compozitie asemanatoare, dar mai mici.
Cei 50 de kilometri ii parcurg prin ploaie, dar am noroc ca odata ajuns la destinatie aceasta se opreste. Primul popas il fac la o platforma de observatie, de unde se pot vedea de la o distanta convenabila rocile rosiatice. In departare, prin ceata, se distinge si silueta uriasului Uluru. Din loc in loc sunt placute informative care ofera detalii despre ecosistemul din jur.
Urmatoarea oprire o fac la defileul Walpa. E o plimbare destul de scurta, dar peisajul din jur e foarte interesant. Pamantul si rocile rosiatice, specifice tinuturilor desertice, contrasteaza cu verdele crud al vegetatiei. O imbinare perfecta intre desert si jungla tropicala!
Traseul cel mai lung poarta numele de Valley of the Winds. Acesta se imparte in doua parti. Prima, mai scurta si mai accesibila, este preferata turistilor mai comozi. Precum grupul de turisti japonezi pe care l-am intalnit si care s-au oprit la intersectia cu traseul al doilea, de forma ovala. Fraierii, nici nu stiu ce au pierdut! Acest al doilea traseu, e putin mai solicitant, cu urcusuri si coborasuri, dar nimic de speriat. In total are 7.4 kilometri si se parcurge cam in trei ore. La intrarea in bucla este amplasat un panou care ma anunta cu verde ca poteca este deschisa. In zilele foarte calduroase, in care temperatura depaseste 36 de grade, aceasta portiune a traseului este inchisa. Traseul este spectaculos, trecand printre rocile uriase, prin vai pline de vegetatie, cu mici parauri si locuri de odihna in care exista si niste butoaie din care iti poti reface proviziile de apa. Ma simt ca in Cartea Junglei, noroc ca Baloo, Baghera, Shere Khan si Kaa nu-si fac aparitia. Si cum ma plimbam eu asa prin tinutul asta de poveste, iaca din cuca dealului o vad coborand pe Ileana Cosanzeana! Blonda, cu codite, singura, mai sa te freci la ochi, nu altceva! Ce-i drept, cand s-a apropiat nu mai parea chiar ca fata din basme, dar totusi... Zice ca prietenul ei a fost prea lenes sa vina cu ea si ca o asteapta in masina cat da ea rapid o tura pe aici. In cele trei ore cat imi ia sa parcurg traseul, este singura persoana pe care o intalnesc. Punctul culminant al traseului este la Karingana Lookout. Dupa ce urci printre stanci te trezesti fata in fata cu o priveliste absolut spectaculoasa! Valea plina de vegetatie, incadrata de ambele parti de rocile uriase, iar in departare un alt sir de roci! Pozele de mai jos pot reda doar intr-o masura limitata frumusetea acestui loc. Raman zeci de minute bune in acel loc, pur si simplu nu imi vine sa plec. E un peisaj care te lasa cu gura cascata!
Cei 50 de kilometri ii parcurg prin ploaie, dar am noroc ca odata ajuns la destinatie aceasta se opreste. Primul popas il fac la o platforma de observatie, de unde se pot vedea de la o distanta convenabila rocile rosiatice. In departare, prin ceata, se distinge si silueta uriasului Uluru. Din loc in loc sunt placute informative care ofera detalii despre ecosistemul din jur.
Urmatoarea oprire o fac la defileul Walpa. E o plimbare destul de scurta, dar peisajul din jur e foarte interesant. Pamantul si rocile rosiatice, specifice tinuturilor desertice, contrasteaza cu verdele crud al vegetatiei. O imbinare perfecta intre desert si jungla tropicala!
Traseul cel mai lung poarta numele de Valley of the Winds. Acesta se imparte in doua parti. Prima, mai scurta si mai accesibila, este preferata turistilor mai comozi. Precum grupul de turisti japonezi pe care l-am intalnit si care s-au oprit la intersectia cu traseul al doilea, de forma ovala. Fraierii, nici nu stiu ce au pierdut! Acest al doilea traseu, e putin mai solicitant, cu urcusuri si coborasuri, dar nimic de speriat. In total are 7.4 kilometri si se parcurge cam in trei ore. La intrarea in bucla este amplasat un panou care ma anunta cu verde ca poteca este deschisa. In zilele foarte calduroase, in care temperatura depaseste 36 de grade, aceasta portiune a traseului este inchisa. Traseul este spectaculos, trecand printre rocile uriase, prin vai pline de vegetatie, cu mici parauri si locuri de odihna in care exista si niste butoaie din care iti poti reface proviziile de apa. Ma simt ca in Cartea Junglei, noroc ca Baloo, Baghera, Shere Khan si Kaa nu-si fac aparitia. Si cum ma plimbam eu asa prin tinutul asta de poveste, iaca din cuca dealului o vad coborand pe Ileana Cosanzeana! Blonda, cu codite, singura, mai sa te freci la ochi, nu altceva! Ce-i drept, cand s-a apropiat nu mai parea chiar ca fata din basme, dar totusi... Zice ca prietenul ei a fost prea lenes sa vina cu ea si ca o asteapta in masina cat da ea rapid o tura pe aici. In cele trei ore cat imi ia sa parcurg traseul, este singura persoana pe care o intalnesc. Punctul culminant al traseului este la Karingana Lookout. Dupa ce urci printre stanci te trezesti fata in fata cu o priveliste absolut spectaculoasa! Valea plina de vegetatie, incadrata de ambele parti de rocile uriase, iar in departare un alt sir de roci! Pozele de mai jos pot reda doar intr-o masura limitata frumusetea acestui loc. Raman zeci de minute bune in acel loc, pur si simplu nu imi vine sa plec. E un peisaj care te lasa cu gura cascata!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu