luni, 23 iulie 2012

Manastirea Rila - obiectiv de top al Bulgariei

                 Cred ca este cea mai frumoasa manastire pe care am vazut-o pana acum. Pe drumul intre Craiova si Meteora pe care l-am parcurs in ajunul Pastelui, pe 14 aprilie, nu aveam cum sa nu oprim aici. Am cautat  ceva de vizitat care sa rupa in doua cei 800 de kilometri. A fost de departe cea mai buna alegere pe care o puteam face. Cea mai faimoasa manastire a bulgarilor si poate chiar din Balcani merita o abatere de 30 de kilometri de la mult circulatul drum spre Grecia. Pentru a ajunge aici se urca pe un drum bun, pana la 1147 metri altitudine. Intrarea este gratuita, insa parcarea costa 4 leva, sau 2 euro in caz ca turistul nu dispune de moneda locala.

        Manastirea dateaza din secolul 10. A fost reconstruita de mai multe ori, in secolele 14, 15 si 19, ultima data dupa ce fusese devastata de un incendiu. Incepand din 1983 face parte din patrimoniul UNESCO, in 1999 a fost  inclusa pe bancnota de 1 leva, iar in 2002 a fost vizitata de Papa Ioan Paul al II-lea.











luni, 9 iulie 2012

Comert la marginea Orientului










@ Istanbul, decembrie 2011.