In cea de-a doua zi ma trezesc pe la 07:30 si o ora mai tarziu sunt plecat pe strazile orasului. Prima tinta e Moscheea Rustem Pasa, despre care am auzit ca e una dintre cele mai frumoase din Istanbul. A fost proiectata de catre Sinan, cel mai mare arhitect otoman, printre operele sale mai numarandu-se Moscheea Suleymaniye si Moscheea Selimiye din Edirne. Intrarea e usor de ratat pentru ca moscheea nu e la nivelul strazii, se urca pe niste scari puse intre pravaliile negustorilor. In interior moscheea e cu adevarat frumoasa, decorata cu placi de Iznik si covoare rosii.
Moscheea Suleymaniye e mare, cocotata pe deal si usor de gasit, dar in cazul meu nu e tocmai asa. Eu ajung din prima la ea dar e inconjurata de ziduri inalte si nu toate laturile au porti de acces, plus ca mergand pe langa ziduri, nu poti vedea ca dincolo de ele e o moschee. Asa ca ii dau ocol pe cele doua laturi apoi ma pierd un pic prin bazar ca sa schimb cateva monezi de euri si 30 de lei, la un curs prost. Urmarind harta, ajung din nou la zidurile moscheei, de data asta pe partea care trebuie. Marimea moscheei este impresionanta, cred ca e a doua ca marime din Istanbul, dupa Moscheea Albastra.
Zona dintre Moscheea Suleymaniye si Moscheea Eyup reprezinta o parte a orasului mai putin batatorita de turisti. Cladirile sunt vechi, mai toate strazile sunt inguste si in panta. E o zona care merita explorata pentru a cunoaste un alt fel de Istanbul. Pe langa pitorescul strazilor sunt si cateva obiective care merita atentie din partea turistilor. Biserica Bulgara e situata pe malul Cornului de Aur. Starea in care se afla nu e tocmai imbietoare momentan, dar e in renovare si se pare ca va fi gata chiar inainte de Paste, pe 15 aprilie. Un pic mai sus e frumoasa cladire a Patriarhiei Ortodoxe, dar care nu putea fi vizitata avand aerul unei cladiri parasite. Piesa de rezistenta a zonei e Muzeul Kariye de la Biserica Chora, acesta continand niste mozaicuri foarte valoroase. E una dintre bisericile crestine care a fost transformata in moschee de catre otomani. Nu pot sa o vizitez pentru ca miercurea e inchisa. In schimb imi iau din apropiere un Doner Kebap foarte bun care costa doar o lira si jumatate. Cu rezerorul incarcat ajung la zidurile vechi ale orasului unde sunt intampinat de un turc lustruitor de pantofi care se ofera din oficiu sa-mi dea indicatii despre panoramelede pe ziduri si alte obiective ale zonei. Si din multa sa amabilitate insista sa-mi lustruiasca adidasii, ca deh, dupa atata mers se cam prafuisera si ei. Evident ca amabilitatea costa bani asa ca indraznet, poate-poate ii merge ca are si el trei copii care sunt departe la Ankara, imi cere 20 de lire ca mai nou crema de pantofi e foarte pretioasa. Ii dau 3 lire si pleaca destul de multumit.
Cobor de-a lungul zidurilor pana pe malul apei si o pornesc spre Moscheea Eyup. Aici gasesc un fel de centru al zonei, pentru ca un oras atat de mare ca Istanbulul trebuie sa aiba multe centre, ca altfel cand un localnic ar zice 'ma duc prin centru’ ar trebui sa mearga zeci de kilometri. Lume iesita la plimbare, strazi mai largi impodobite cu magazine turistice, o fantana arteziana. Si in centru Moscheea Eyup.
O iau pe jos in cautarea cafenelei Pierre Loti, cocotata pe deal oferind astfel o priveliste spectaculoasa asupta Cornului de Aur. Ajung cu un oarecare ocol facut prin cartierele cocotate pe dealurile din zona. Dupa ce ma satur de privit golful, cobor prin cimitirul de pe panta dealului pana la statia de feriboruri, unde am noroc sa ajung cu putin inainte de plecarea vaporasului de Eminonu.