miercuri, 11 ianuarie 2012

Istanbul (II) – Intre Pierre Loti si Bagdat Caddesi

In cea de-a doua zi ma trezesc pe la 07:30 si o ora mai tarziu sunt plecat pe strazile orasului. Prima tinta e Moscheea Rustem Pasa, despre care am auzit ca e una dintre cele mai frumoase din Istanbul. A fost proiectata de catre Sinan, cel mai mare arhitect otoman, printre operele sale mai numarandu-se Moscheea Suleymaniye si Moscheea Selimiye din Edirne. Intrarea e usor de ratat pentru ca moscheea nu e la nivelul strazii, se urca pe niste scari puse intre pravaliile negustorilor. In interior moscheea e cu adevarat frumoasa, decorata cu placi de Iznik si covoare rosii.

Moscheea Suleymaniye e mare, cocotata pe deal si usor de gasit, dar in cazul meu nu e tocmai asa. Eu ajung din prima la ea dar e inconjurata de ziduri inalte si nu toate laturile au porti de acces, plus ca mergand pe langa ziduri, nu poti vedea ca dincolo de ele e o moschee. Asa ca ii dau ocol pe cele doua laturi apoi ma pierd un pic prin bazar ca sa schimb cateva monezi de euri si 30 de lei, la un curs prost. Urmarind harta, ajung din nou la zidurile moscheei, de data asta pe partea care trebuie. Marimea moscheei este impresionanta, cred ca e a doua ca marime din Istanbul, dupa Moscheea Albastra.

Zona dintre Moscheea Suleymaniye si Moscheea Eyup reprezinta o parte a orasului mai putin batatorita de turisti. Cladirile sunt vechi, mai toate strazile sunt inguste si in panta. E o zona care merita explorata pentru a cunoaste un alt fel de Istanbul. Pe langa pitorescul strazilor sunt si cateva obiective care merita atentie din partea turistilor. Biserica Bulgara e situata pe malul Cornului de Aur. Starea in care se afla nu e tocmai imbietoare momentan, dar e in renovare si se pare ca va fi gata chiar inainte de Paste, pe 15 aprilie. Un pic mai sus e frumoasa cladire a Patriarhiei Ortodoxe, dar care nu putea fi vizitata avand aerul unei cladiri parasite. Piesa de rezistenta a zonei e Muzeul Kariye de la Biserica Chora, acesta continand niste mozaicuri foarte valoroase. E una dintre bisericile crestine care a fost transformata in moschee de catre otomani. Nu pot sa o vizitez pentru ca miercurea e inchisa. In schimb imi iau din apropiere un Doner Kebap foarte bun care costa doar o lira si jumatate. Cu rezerorul incarcat ajung la zidurile vechi ale orasului unde sunt intampinat de un turc lustruitor de pantofi care se ofera din oficiu sa-mi dea indicatii despre panoramelede pe ziduri si alte obiective ale zonei. Si din multa sa amabilitate insista sa-mi lustruiasca adidasii, ca deh, dupa atata mers se cam prafuisera si ei. Evident ca amabilitatea costa bani asa ca indraznet, poate-poate ii merge ca are si el trei copii care sunt departe la Ankara, imi cere 20 de lire ca mai nou crema de pantofi e foarte pretioasa. Ii dau 3 lire si pleaca destul de multumit.

Cobor de-a lungul zidurilor pana pe malul apei si o pornesc spre Moscheea Eyup. Aici gasesc un fel de centru al zonei, pentru ca un oras atat de mare ca Istanbulul trebuie sa aiba multe centre, ca altfel cand un localnic ar zice 'ma duc prin centru’ ar trebui sa mearga zeci de kilometri. Lume iesita la plimbare, strazi mai largi impodobite cu magazine turistice, o fantana arteziana. Si in centru Moscheea Eyup.

O iau pe jos in cautarea cafenelei Pierre Loti, cocotata pe deal oferind astfel o priveliste spectaculoasa asupta Cornului de Aur. Ajung cu un oarecare ocol facut prin cartierele cocotate pe dealurile din zona. Dupa ce ma satur de privit golful, cobor prin cimitirul de pe panta dealului pana la statia de feriboruri, unde am noroc sa ajung cu putin inainte de plecarea vaporasului de Eminonu.

La Eminonu sar in alt feribot care ma duce tocmai in Asia. Acum costa 2 lire, jetoanele pentru tramvai nu sunt bune, se ia un tichet separat. Isi merita pretul nu doar pentru ca te trece pe alt continent, dar si pentru ca ofera toaleta gratis - un feribot dintr-asta prinde numai bine pe la mijlocul zilei. Cobor in apropierea garii Haydarpasa si ma plimb prin zona Kadıköy, poate cea mai animata parte a Istanbulului asiatic. E la fel de multa lume pe strazi ca in zona Eminonu-Bazar. Acelasi lucru si cu vanzatorii de "de toate". Dupa ce ma satur de holbat ochii pe strazi o iau spre stadionul Şükrü Saracoğlu pe care joaca Fenerbahce. In urma cu 6 luni fotbalistii au fost incurajati de peste 40000 de femei si copii, pentru ca barbatii nu au mai fost lasati sa asiste la meciuri o perioada, in urma unor incidenta. Dupa ce dau inconjur stadionului pornesc pe Bagdat Caddesi, o strada gen Champs-Élysées-ul Istanbulului asiatic, mai ingusta dar mult mai lunga. Am mers cam 7-10 km pe strada asta pana aproape de Bostanci, dupa care am luat-o inapoi, tot pe jos, dar cu portiuni de mers pe malul marii. Vad ca Wikipedia zice ca are 14 km lungime. Probabil mai departe are alta denumire.
La finalul unei zile in care e probabil sa fi mers peste 40 de kilometri pe jos, mai ramane sa iau feribotul inapoi pe Batranul Continent. Mai am o zi in Istanbul, in mare parte dedicata Palatului Topkapi, pe care n-am mai avut bani sa-l vizitez in 2009.

luni, 2 ianuarie 2012

Istanbul (I) - Revederea

Profitand de saptamana libera dintre Craciun si Revelion, m-am gandit ca ar pica numai bine o mica excursie. Cum in perioada asta avionul iesea din discutie din cauza preturilor foarte mari, mai ramanea doar transportul terestru. Cea mai ieftina si confortabila varianta era Balkan Flexi Pass-ul, un abonament pe trenurile din Sud-Estul Europei. Destinatia a fost si mai usor de ales: Istanbul, cel mai mare si mai fascinant oras al Europei. Mai fusesem aici 5 zile in august 2009, dar orasul asta are atat de multe de oferit incat nici 2 saptamani nu iti ajung sa vezi tot. A fost si prima data cand am plecat singur.
  • 3 zile am stat in Istanbul, plus inca doua pe drum.
  • 315 de lei m-a costat transportul, 233 Balkan FP (din care am folosit doar 2 din cele 5 zile disponibile in decursul unei luni) + 82 lei rezervarea dus-intors la cuseta de 6 locuri.
  • 32 de euro m-a costat cazarea pentru doua nopti in camera single la Yeni Hostel.
  • am folosit de 2 ori metroul, de 2 ori tramvaiul si de 3 ori feribotul.
  • am intrat in trei moschei (Rüstem Pasa, Süleymaniye si Eyüp), un palat (Topkapi), un mormant (al sultanului Ahmed I), un cimitir(de sub cafeneaua Pierre Loti), am vezut sute de strazi, un fluviu de oameni si tot atatea pisici.
  • inca 3 persoane mai erau la intoarcere in tot vagonul atunci cand am intrat in Romania.

Dupa 26 de ore de cand am plecat de acasa pun piciorul in gara Sirkeci din Istanbul. N-a fost suficient ca trenul are o medie de viteza de vreo 40 km/h, mai are si o ora intarziere. Gradul de ocupare al vagonului cuseta a fost undeva la 30%. Am nimerit in compartiment cu doi studenti romani, membri ai unor organizatii studentesti care se duceau sa petreaca Revelionul impreuna cu colegi din alte tari. De amintit patania a doi canadieni din compartimentul vecin care nu aveau niciun ban cash asupra lor si habar n-aveau ca trebuie sa-si cumpere viza turca de la granita. Si cum canadienii au bani, deci trebuie exploatati, viza pentru ei costa 45 de euro. Au reusit pana la urma sa se imprumute la cineva pana cand ajung la un ATM in Istanbul.

Ca orice nou-venit in Istanbul, prima data ma duc la Sf. Sofia si Moscheea Albastra. Sunt putin dezamagit de faptul ca parcul dintre cele doua era inchis si decopertat pentru reproiectare. Ma plimb pe fostul hipodrom, decorat cu patru monumente: Fantana Germana, obeliscul egiptean al lui Theodosius, coloana in forma de sarpe si obeliscul zidit. Zona e impanzita de vanzatori de ghiduri turistice, bagatori de seama. Unul mai insistent ma intreaba de unde sunt, scoate ghidul in limba romana, declara ca are rude la Constanta. Ii zic ca n-am bani de cartile lui dar omul insista ca accepta si lei. Pana la urma pleaca suparat. Astia nu s-or gandi ca sunt ghiduri cu Istanbul si in tarile de origine ale turistilor?

Trec prin Marele Bazar ca sa schimb banii in lire si sa vad cum mai merge rahatul. 20 de lire in bazar, 10 in afara lui. Ala mic cu alune, varsat. Cand se apropie de ora 12 ma indrept spre hostel sa-mi iau camera in primire. Pe drum dau peste o pisica insetata:
Hostelul e plasat in buricul targului la 200 de metri de gara. Nu e tocmai cel mai bun din Istanbul, camera e mica, dar la pretul platit nu e rost de dat din nas. Plus ca am Wi-Fi in camera. Ma odihnesc un pic apoi plec in explorare. Podul Galata e la fel cum il stiam: plin de trecatori si de pescari. Sute de pescari stau de dimineata pana seara unul langa altul, aproape pe toata lungimea podului. Bidoanele de langa ei demonstreaza ca inca are Bosforul peste. Intr-o parte a podului dau peste ceva ce gaseam si la noi in urma cu 10 ani: oameni cu cantarul pe strada care asteapta un banut de la cei ce sunt curiosi sa vada cat au mai luat in greutate. Practic in Istanbul gasesti orice, oricine vrea sa-ti vanda ceva. Odata trecut podul, pe o straduta laterala e o piata de peste. Probabil cel prins pe pod de catre cumnat/var/unchi/vecin.
Ma indrept spre turnul Galata care sta ca un creion, cocotat pe varful dealului: De aici pornesc pe Istiklal Caddesi spre piata Taksim. Ca de fiecare data strada e plina de oameni, asa cum sunt toate strazile din centrul orasului. Si centrul Istanbulului e mare. Pe strazi nu mai au loc masinile, pe trotuare nu mai au loc oamenii - asta e Istanbulul!

Piata Taksim nu are atractii deosebite, dar de aici iau metroul pana in centrul modern al orasului, cu zgarie-nori. Eram curios sa vad si partea asta a orasului, de la care insa nu ma asteptam la cine stie ce. In partea asta se afla si multe malluri intre care si cel mai mare din Europa, dar n-am mai ajuns sa-l vizitez. Centrul asta nou e impartit in doua de o sosea cu multe benzi care se indreapta spre podul ce face legatura cu Asia, dar pe cat e de lata soseaua, pe atat e de plina! Ma intorc cu metroul la Piata Taksim de unde o iau pe jos spre hostel. Podul Galata imi ofera prilejul sa fotografiez moscheea Suleymaniye cu semiluna deasupra.