sâmbătă, 24 ianuarie 2009

9. Rusia Europeana

    Colosul de la Rasarit

Pret: 800 euro -> 15 zile

Siguranta: 6

         " Rusia nu poate fi inteleasa

          Cu mintea,

          Si nici nu poate fi masurata

          Cu vreo masuratoare.

           Are o singura trasatura:

          In Rusia nu ai decat credinta."   

                                   -Fidor Tucev-

            " Rusia este de nepatruns si orice om inteligent o va intelege cu atat mai bine, cu cat o cunoaste mai putin."

                                   -Henri Adams-

            Odata cu ridicarea Cortinei de Fier, turistii curiosi au navalit in Rusia, multi dintre ei aventurandu-se dincolo de orasele Sankt Petersburg si Moscova. Asa cum rusii descopera ca turistii nu sunt asa cum spunea poetul Evgheni Evtusenko: "spioni cu aparate foto la nasturi, cu radio-transmitatoare in tocurile pantofilor si cu buzunarele pline de gandaci de colorado", tot astfel, prejudecatile vesticilor se schimba.

               In Rusia totul este monumental: istoria sa turbulenta, realizarile culturale, si, mai presus de toate, dimensiunea. Cuprinde 11 fuse orare: atunci cand cetatenii din Kaliningrad se trezesc, compatriotii lor de pe malul Pacificului au ajuns deja acasa de la munca si se pregatesc sa doarma. Orarul trenurilor din aceasta tara este calculat in zile, nu in ore.

               Capitala Rusiei invita la explorare. Catedrale cu domuri, palate baroce si edificii sovietice grandioase se intrec pentru a capta atentia si agitatia vietii europene a orasului. Punctul central al Moscovei, cu cele mai multe si mai frumoase monumente este Kremlinul. Zidurile rosii ce-l inconjoara au o lungime de peste 2000 m, 20 m inaltime si o grosime care pe alocuri atinge 6 m. Catedralele din Kremlin si din Piata Rosie sunt originale si incredibil de frumoase, mai ales viu-colorata Sf. Vasili. Tot aici se gaseste si mausoleul lui Lenin, cu trupul marelui om, imbalsamat. In apropiere se afla GUM-ul, vechiul centru comercial din care azi poti cumpara orice, de la celebrele papusi matrioska, la ultimele haine de firma. In Moscova o alta surpriza vine din subteran: metroul moscovit e urias, iar statiile sunt monumentale, adevarate opere de arta. In majoritatea oraselor metroul este un simplu mod de a te deplasa, un turist nu prea are ce vedea la 20 m sub pamant. In Moscova, pe de alta parte, metroul este o atractie turistica de prima mana. Statiile sunt renumite pentru decorurile somptuase si unice. Unde altundeva in lume apropierea metroului e acompaniata de clinchetul candelabrelor? Metroul are propriile reguli, un document din epoca sovietica ce este afisat in fiecare metrou. Prima regula afirma, intr-un mod realmente birocratic, ca pasagerii trebuie sa respecte reguluile.

              La nord-este de Moscova se afla Inelul de Aur, ce cuprinde 12 orase medievale, care odata reprezentau inima politica, spirituala si culturala a Rusiei. Aceste orase au reusit sa pastreze majoritatea caracteristicilor lor culturale si impreuna cu Moscova si Sankt Petersburg, sa fie cap de afis pentru cele mai populare destinatii turistice din Rusia. Multe dintre ele au propriul Kremlin, cu biserici si palate somptuase.

                Sankt Petersburg este capitala culturala a Rusiei, un maiestuos oras de insule, poduri si palate clasice din secolul XVIII, pe tarmul nordic al Marii Baltice. Orasul a rasarit dintr-o mlastina din delta raului Neva, cand Petru cel Mare si-a realizat visul de a construi o capitala noua, o "fereastra spre Vest". Sankt Petersburg e supranumit "Venetia Nordului", fiind asezat pe 42 de insule, unite prin 432 de poduri. Este celebrul festivalul "Noptilor Albe", din luna iunie, cand soarele abia apune, datorita latitudinii de aproape 60 de grade la care se afla orasul. Atractia nr. 1 este Muzeul Ermitaj, cu Palatul de Iarna, cu milioane de opere de arta, fiind unul dintre cele mai mari din lume. Cea mai renumita strada a orasului, Nevski Prospekt, se intinde pe 4.5 km, de la Amiralitate catre podul Alexandr Nevski, si este locul perfect de a lua pulsul orasului. printre obiectivele ce nu trebuie ratate in Sankt Petersburg se mai numara: Biserica Invierea lui Hristos, Fortareata Petru si Pavel, Catedrala Sfintilor Petru si Pavel, Palatul Stroganov, Palatul Beloselski.

               Dupa ce vei fi vizitat Sankt Petersburgul si imprejurimile, cea mai buna varianta e sa o iei spre nord, spre Murmansk. Pentru asta trebuie sa treci Cercul Polar si sa traversezi provincia Karelia, o regiune cu peisaje incantatoare, presarata cu numeroase lacuri. Pe drumul spre Murmansk sunt multe manastiri si orase foarte frumoase ce merita vizitate. Murmansk este port la Oceanul Arctic. Aici, datorita curentilor, apa nu ingheata. Orasul e cunoscut pentru Fortele Aliate ce au debarcat aici in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Soarele nu rasare timp de doua saptamani pe an, si nu apune pentru aceeasi perioada.

               Rusia Europeana este imensa, are foarte multe atractii, in orice regiune. Din Romania cel mai ieftin se ajunge cu trenul, ceva mai mult de 100 de euro dus-intors, dar face doua zile, numai un drum. Cu avionul cel mai mui tarif variaza intre 200 si 300 de euro. Este necesara viza care costa 40 USD, iar pentru eliberarea ei trebuie sa aveti invitatie, care se poate cumpara de pe internet, de la agentiile specializate, cu 25 de euro. Rusia nu este o destinatie ieftina, Moscova fiind cunoscuta ca una dintre cele mai scumpe capitale din lume. 

                                     Sursa multor informatii: Ghid Complet Rusia - Editura Aquila '93




1 comentarii:

Scheiu Mihai spunea...

O destinatie superba, pacat ca cer viza