duminică, 9 aprilie 2017

Aussie Odyssey (2) - Sydney: Hello from the other side!

Dupa un drum lung in care am reusit totusi sa dorm cateva ore in aeroportul din Istanbul si pe zborul Doha-Sydney, iata-ma aterizand pe coasta de est a Australiei, in cel mai mare si mai cunoscut oras din aceasta parte de lume. Oamenii din aeroport sunt relaxati si zambitori. Totusi, sunt trimis pentru 2-3 minute la un vames care ma descoase putin cu ce vreau sa fac in Australia. Primesc stampila in pasaport si pasesc in cealalta parte a aeroportului. Welcome to Australia!

Aici iarna e ca vara! Incepe sa se insereze, dar temperatura se mentine aproape de 30 de grade. Pornesc pe jos spre statia de tren Wolli Creek, situata la vreo doi kilometri distanta. Aeroportul din Sydney este foarte aproape de centrul orasului, sub 10 kilometri. Pentru a-i parcurge, fie iei trenul din statia aeroportului, cu o suprataxa de aeroport de vreo 10 AUD, fie te plimbi pe jos pana la statia urmatoare si il iei la un tarif normal. Ca in multe alte orase, si aici exista un card care iti ofera reduceri la transport. Dar cum eu nu aveam de gand sa il folosesc in afara de drumurile spre aeroport, iau un bilet simplu, la pret destul de piperat: 5.1 AUD. In statie, doua politiste incearca sa il descoasa pe un tanar, iar acesta se cam incurca in mincuni. Trenul vine, se urca si ei cu tot cu interogatoriu. Cobor la statia cea mai apropiata de hostelul la care rezervasem un pat. Se numeste ChiliBlue Backpackers, costa 22 AUD pe noapte si va fi cea mai proasta cazare pe care o sa o am in Australia. Foarte rau nu a fost, atata ca aveam camera mica, iar noaptea era tot timpul lumina si galagie. Lumina venea de la un bec de pe hol si de la lipsa vreunei draperii, iar galagia venea de la alti backpackeri care pe la 3 noaptea se apucau sa intreprinda diverse activitati, printre care vorbitul la telefon pe hol cu cei de acasa. Ca deh, la ora aia in Europa era zi.

E trecut de 10 seara cand ies afara cu intentia de a da o tura prin oras. Pornesc spre Gradina Botanica, care e inchisa la ora asta dar la capatul ei pot ajunge pe falaza de pe care am o priveliste foarte frumoasa asupra principalelor obiective turistice din Sydney: Opera si Harbour Bridge.

Tot aici se afla si un cinematograf pe apa. Oamenii au o tribuna situata pe faleza, iar ecranul urias e amplasat pe doi piloni ce ies din apa. Un mod foarte placut de a viziona un film in aceste seri calduroase de vara, cu Opera si zgarie-norii pe fundal si, de asemenea, cu sunetul apei si al pasarilor din vegetatia inconjuratoare.

Ma duc mai departe la Opera. Aici e principala zona de promenada a orasului. Cladirea operei arata mai frumos seara, luminata in diverse culori.


Ziua urmatoare pornesc pe jos spre Bondi Beach, una dintre cele mai celebre plaje din lume. E cam departe, dar in felul asta reusesc sa vad parti mai putin cunoscute ale orasului. E si foarte cald, in aceste zile petrecute in Sydney termometrul trece binisor de 30 de grade. Plaja este mare, atat ca lungime cat si ca latime. Nisipul este alb si foarte fin. Singura parte care o strica putin e peisajul din spatele plajei, reprezentat de niste cladiri nu tocmai atractive.



E adevarat ca e un loc numai bun de facut poze, chiar si pentru cei care aleg sa puna in prim plan parti ale corpului ce stau in general mai ascunse.

Pentru pretentiosii carora nu la place apa sarata, sau li se pare ca valurile sunt prea mari si apa prea rece, exista si un infinity pool, la mrginea de sud a plajei.

De la Bondi Beach o iau de-a lungul falezei spre Coogee Beach, pe o ruta foarte pitoreasca. Dureaza destul de mult sa o parcurgi. Daca vrei sa te mai opresti sa faci ceva poze, probabil iti ia vreo 4-5 ore. Chiar daca pe harta pare distanta rezonabila, drumul serpuieste mult, ocoling golfurile in care gasesti alte plaje mai mici. La un moment dat traseul turistic trece prin mijlocul unui cimitir. Recunosc ca pana acum nu mai vazusem oameni in costum de baie mergand printre cruci.


Sunt destul de obosit si in curand va incepe sa se insereze, asa ca nu mai ajung pana la Coogee Beach si fac dreapta imprejur ceva mai devreme. Incerc sa iau un autobuz spre centru, insa observ ca circula foarte rar, asa ca ma intorc pe jos pana la Bondi Junction de unde iau trenul. Pare a fi o zona draguta pe aici, cu multe magazine si strazi pietonale, dar nu am timp o vizitez mai amanuntit.

Cobor pe partea cealalta a orasului dupa ce traversez Harbour Bridge. Aici se afla Luna Park, cu diferite carusele si alte lucruri specifice unui parc de distractii. Dincolo e el se afla un pac cu o vegetate cam luxurianta. Ma asez pe o banca ca sa infulec ceva, dar incerc sa ma grabesc pentru ca prin spatele meu se auzeau niste zgomote ciudate care faceau sa-mi vina in minte fraza care spune ca cele mai veninoase 10 specii de serpi traiesc in Australia.


Traversez pe jos Harbour Bridge, prilej cu care admir Opera in toata splendoarea ei.

Ma intorc la hostel. Acolo am urmatoarea discutie cu unul dintre colegii de camera, dupa ce mai vorbisem cateva lucruri inainte:
(El) - Where are you from?
(Eu) -Romania.
(El) -Romania...
(Eu) - Yes, Romania. What about you? Where are you from?
(El) -Romania.
(Eu) -No, you! Where are you from?
(El) - Romania.
(Eu) - Pe bune?
(El) - Da!

Prin Europa ar fi fost sanse destul de mari, desi nici acolo hostelurile nu cred ca sunt preferate de prea multi romani, dar Australia nu e unul dintre locurile in care romanii sunt numerosi :) Chiar si el, nu e acolo in scop turistic, ci venit sa munceasca. Din cauza preturilor foarte mari ale chiriilor a optat pentru aceasta varianta.

In ultima zi petrecuta in Sydney am in prim plan Gradina Botanica. Orasele australiene au multa verdeata, iar in Sydney, ca si in Melbourne, gradina botanica este plamanul orasului. Dar pana sa ajung acolo trec print-un alt parc in care se afla statuia celui care a ajuns cu ceva vreme in urma pe aceste meleaguri, capitanul James Cook.

Australia a fost ultimul mare teritoriu descoperit de catre europeni. Au mai fost altii care au ajuns aici inainte, dar Capitanul Cook a fost primul care a deschis calea spre colonizarea acestui teritoriu. In 1788, Prima Flota debarca pe coasta de est a Australiei si fondeaza prima asezare europeana, in portul Sydney. Majoritatea erau detinuti britanici. Asadar, istoria moderna a Australiei are putin peste 200 de ani. Chiar si astazi, Australia este un teritoriu cu o densitate foarte mica. Pe o suprafata aproape cat a Europei traiesc doar 23 de milioane de locuitori. Daca ne gandim ca aproape 10 milioane traiesc numai in Sydney si in Melbourne, va puteti face o idee despre cat de des intalnesti oameni in alte zone mai izolate.

In apropierea statuii se gaseste principala catedrala a orasului, St. Mary.

Langa catedrala se afla, pe langa parcul cu statuia capitanului Cook, un alt parc, Hyde Park, cu o fantana arteziana foarte draguta si cu vegetatie pe masura.

Se pare ca australienii au un porc magic, numit Il Porcellino. Acesta iti aduce noroc cu doua conditii: sa il freci pe nas si sa te golesti de niste monede in cutia din fata lui.

In final, ajung si la Gradina Botanica. De mentionat ca neam de neamul australienilor n-a auzit de expresia "Nu calcati iarba!". Aici, din contra, toata lumea o calca si se aseaza pe ea de cate ori are ocazia. E adevarat si faptul ca la ei e peste tot, nu atat de rara ca la noi incat simtim nevoia sa o pastram ca la muzeu.












duminică, 2 aprilie 2017

Aussie Odyssey (1) - Drumul spre cealalta parte a lumii

Decizia de a pleca spre Australia a venit natural. Tara de la celalalt capat al lumii este gazda unuia dintre cele 4 turnee de Mare Slem. Cu alte cuvinte, ceva de neratat pentru un mare fan al tenisului, in general, si al Simonei, in special. Prima data am aplicat pentru viza, apoi a urmat vanarea unei oferte bune pentru zbor, iar in paralel am lucrat la slefuirea itinerariului.

Viza de Australia nu se obtine nici foarte usor, dar nici foarte greu. Are doua puncte tari: este gratuita si se obtine online. Partea ceva mai complicata o reprezinta documentele care trebuie incarcate. Din cercetarile mele pe internet, am observat ca aceste documente nu sunt aceleasi pentru toata lumea. Uneori pot sa nu-ti ceara nimic, alteori pot sa-ti ceara mai multe. Dupa ce am completat formularul online, in decurs de o zi - doua am primit un mail in care mi se cereau suplimentar urmatoarele documente: o scrisoare in care descrii itinerariul si ce ai de gand sa faci prin Australia, o adeverinta de la angajator in care e mentionat nivelul salarial si faptul ca ai concediu aprobat in perioada respectiva, extrase pe ultimele trei luni din conturile bancare, date de contact ale angajatorului. Toate astea trebuie sa fie in engleza, sau traduse in engleza de catre un traducator autorizat.

Vanatoarea pentru biletele de avion a fost apriga, de lunga durata, dar a meritat. Am obtinut un pret de 592 de euro pentru zborul intre Romania si Australia. Din aprilie, momentul in care am obtinut viza, am tot cautat oferte bune, dar multa vreme fara rezultat. Oferte mai apareau, dar nu se legau cu perioada in care voiam eu sa calatoresc: aproximativ 7-28 ianuarie 2017. Pana intr-o zi din septembrie, cand jucandu-ma pe paginile de cautari, am dat intamplator peste un pret de 500 de euro pentru Istanbul-Sydney + Melbourne-Istanbul, cu Qatar Airways. Un asemenea pret nu era de ratat, asa ca am cumparat imediat biletele, apoi am facut legaturile intre Bucuresti si Istanbul pentru inca 92 de euro. De obicei ofertele le gasesc anuntate pe diverse pagini de pe facebook specializate in asa ceva, dar acum a fost o exceptie, habar n-aveam ca ar exista oferta asta. Cu mai mult timp inainte, rezervasem bilete de avion interne cu Jetstar, la preturi bune: Melbourne - Ayres Rock si retur la 116 AUD si Sydney-Melbourne la vreo 50 de AUD.

10 ianuarie 2017, 3AM, -20°C, halta Bordei

Un drum lung incepe cu o gara mica. Iar drumul spre vara australa incepe cu cea mai friguroasa noapte a anului. Initial imi luasem bilet la trenul de la 4:30, dar din cauza gerului napraznic si a zapezii cazute in zilele trecute, trenurile au intarzieri mari, iar multe dintre ele au fost anulate. Nici trenul meu nu face exceptie: ajunge la Bucuresti cu doua ore intarziere. Este o intarziere suficient de mica incat sa nu am emotii cu prinderea avionului. Emotiile mari vin insa dinspre Istanbul. Au cazut zapezi mari si traficul aerian este serios perturbat. Dupa cum spuneam, zborul cel mare spre Australia il am cu plecare din Istanbul. Pana acolo trebuie sa ajung cu Aegean Airlines, dupa o escala la Atena. Conexiunea nu imi este asigurata. Daca nu reusesc sa ajung la timp in Istanbul, odiseea australiana se va termina inainte sa inceapa. Am incercat sa fiu prevazator, asa ca mi-am luat marja de 15 ore intre zboruri, dar asta pare insuficient pentru ca in ziua precedenta nu a putut zbura niciun avion intre Atena si Istanbul. Cam astea erau datele problemei la startul calatoriei mele.

Zborul Bucuresti-Atena este zborul cu numarul 100 pentru mine. Pana acum nu am avut parte de multe intarzieri, dar iata ca acest zbor festiv pleaca cu o intarziere de o ora. Am escala 6 ore in Atena, asa ca aceasta intarziere imi ia din timpul de plimbare prin capitala greaca. Toate emotiile sunt insa legate de zborul nr. 101. Ajuns in Atena, am doua variante de a ajunge in oras: cu metroul, pentru 10 euro pe sens, sau cu auobuzul, pentru 6 euro pe sens. Fireste, aleg varianta a doua. Drumul pana in oras dureaza aproximativ o ora, asa ca timpul care imi mai ramane pentru a revedea Atena este de o ora si jumatate. E o perioada geroasa pentru standardele grecilor, dar totusi sunt cu vreo 20 de grade mai mult decat in Romania. In parcul din piata Syntagma, cateva portocale coapte sunt cazute din copaci in zapada. Ma plimb prin centrul orasului, dar nu am timp sa vad prea multe.

Urmeaza marele zbor: voi putea sau nu sa ajung la Istanbul? Ajung in aeroport si vad ca pe panou zborul este afisat ca fiind programat sa decoleze conform programului. Un prim hop trecut, dar nu suficient. Am urmarit pe net zborurile din zilele trecute. La inceput erau afisate ok, apoi incepeau sa le puna intarzieri, iar in final le anulau. Trec de securitate si ma duc spre poarta de imbarcare. Emotiile cresc: zborul este intarziat cu 45 de minute! Astept, altceva nu pot sa fac. Dupa o ora incepe imbarcarea. Urcati in avion, nimic nu e inca sigur. Pilotul ne spune ca nu putem decola din cauza conditiilor meteo din Istanbul, dar ca vom astepta in avion pana cand acestea se mai imbunatatesc. Dupa o ora si ceva de stat in avion vine si vestea cea mare: ne pregatim de decolare!

Am fost de trei ori la Istanbul si este orasul meu preferat. Din pacate, in ultima vreme a fost macinat de atentate teroriste. Pentru prima data ajung intr-un loc pe care il consider periculos si decid sa petrec cele 15 ore de escala in aeroport. Dar inainte de aterizare am parte de o surpriza: survolam orasul si reusesc sa-l vad dintr-o ipostaza noua.

Nu am mers sa fac check-in online la zborul Istanbul-Sydney, cu escala la Doha. Prin urmare nu ma pot duce la zona de transfer, ci trebuie sa ies din aeroport ca sa fac check-in la ghiseu. La sosiri e o coada uriasa, probabil generata si de multitudinea de zboruri care fusesera perturbate. Ma astept sa stau la acea coada vreo 3 ore, dar dupa ceva mai mult de o ora reusesc sa ies din aeroport si ma duc repede la terminalul de plecari, unde gasesc un loc mai retras intr-un colt unde ma pot aseza jos ca sa trag un pui de somn. Din fericire, pentru a intra in terminalul de plecari toate bagajele sunt scanate inainte, fiind inlaturat astfel riscul de atentate. Cu cateva luni inainte a avut loc un atentat la acest aeroport, insa s-a petrecut la terminalul sosiri.

El este Hoppy si e un cangur norocos. Misiunea sa era sa ajunga la Simona pentru a o ajuta sa castige Australian Open. Din pacate, a fost nevoit sa-si epuizeze puterile ajutandu-ma pe mine sa ajung la timp la Istanbul pentru a putea prinde zborul spre Australia.

Inainte de pleca din Istanbul iar decizia de a renunta la jacheta groasa de care nu voi mai avea nevoie in urmatoarele trei saptamani si pe care mi-ar fi greu sa o car dupa mine. Asa ca gasesc un tomberon potrivit si o indes acolo. Sper ca la intoarcerea in Romania sa nu ma transform in stana de piatra precum Baba Dochia.

duminică, 19 martie 2017

Beautiful China (4) - Beijing

Plec de la Wuhan dupa ce infulec din gara un meniu super picant de la McDonalds. Fast-food-urile americane sunt un refugiu din fata mancarii asiatice, dar nu fara capcane. De data asta am bilet la vagonul de dormit cu 4 paturi in compartiment. Costa in jur de 400 de yuani pana la Beijing, e aproape de doua ori mai scump decat cuseta cu 6 paturi, dar numai aici am mai gasit bilete pe net. Pot spune ca nu sunt conditii semnificativ mai bune decat la varianta cu 6 locuri. Pe ruta aceasta circula si trenuri rapide. Chiar super rapide. Poti parcurge cei 1230 de kilometri in 4 ore si 20 de minute, dar e mai scump si sunt doar pe timpul zilei, cand mai bine vizitezi ceva.

Fara intarziere, ajung dupa vreo 11 ore in fata garii din Beijing. Caut o harta, sa ma dezmeticesc in ce gara a capitalei am aterizat si apoi pornesc cu metroul spre piata Tiananmen, fiindca trebuie sa ma reintalnesc cu ceilalti prieteni la Palatul Interzis. La intrare ma asteapta o coada uriasa, la care stau aproape o ora. Intre timp, in interiorul palatului, ceilalti erau binedispusi si nerabdatori sa vizitam resedinta imparatilor chinezi, dupa cum reiese si din aceasta fotografie:

Trebuie sa-i intelegem, au ajuns si ei in Beijing pe la 3 dimineata, au dormit putin, iar pe la 7 au plecat spre palat. Ne gasim, luam bilete de intare: 60 CNY + 40 CNY audioghid in romana!
Reunirea de la Palatul Interzis:

Palatul Interzis e mare. E practic un intreg oras, cu mai multe palate, curti interioare si cladiri anexe. Pe vremuri, accesul in aceste zone era restrictionat in functie de rangul fiecarei persoane. Daca in prima curte puteau intra multe categorii sociale, se ajungea ca in inima palatului sa aiba acces doar familia regala. La fel ca mai toate palatele asiatice, este mult mai impresionant vazut din afara decat din interiorul cladirilor, unde mobilierul este saracacios.



Dupa ce ne plimbam noi vreo doua ore, somnul si oboseala acumulata de-a lungul excursiei isi pun amprenta pe cativa din grupul nostru, care concluzioneaza ca nu e mare lucru de capul acestui palat si propun sa incheiem vizita aici. Mai negociem putin si apoi parasim palatul prin partea nordica, unde incepem sa cautam o statie de metrou care sa ne duca la gradina zoologica. Daca tot am ajuns in China, trebuie sa vedem si una dintre emblemele acestei tari: ursii panda. Mult timp pe cale de disparitie, populatia lor a inceput sa creasca usor, dar cea mai buna sansa de a-i vedea este tot la zoo. Chiar si asa, sunt putine gradini in lume care gazduiesc ursi panda. Beijing este, evident, una dintre ele, iar la numai 20 de yuani intrarea, este probabil si una dintre cele mai accesibile.

Panda!


A doua zi mergem la Marele Zid Chinezesc, care, contrar legendei, nu se vede din spatiu! O constructie gigantica, realizata de-a lungul a 2000 de ani, care masoara peste 6200 de kilometri, iar cu toate ramificatiile masoara chiar peste 21000 de kilometri. Mare parte din el este in ruina sau a disparut complet, dar sunt destule portiuni ramase in picioare sau care au fost restaurate. Sectiunile apropiate de Beijing sunt foarte aglomerate asa ca am ales sa mergem ceva mai departe, la Jinshanling. Se poate ajunge aici destul de simplu pe cont propriu. Este un autobuz turistic care pleaca din apropierea statiei de metrou Wangjing West. Se pleaca la ora 8 dimineata si se intoarce la ora 15. Face aproximativ doua ore pana acolo si costa 32 CNY pe sens. La asta se mai adauga 65 CNY, biletul de intrare la zid.

Beijingul e un oras foarte mare(dar mult mai linistit decat Wuhan) si noi nu calculam bine cat ne ia de la cazare, Beijing Hyde Courtyard Hotel, si pana la statia de autobuz. Ne rezervam o ora si un sfert dar pare sa nu fie suficient, pentru ca e putin trecut de 8 cand iesim de la metrou si alergam spre statia de autobuz. Avem insa noroc, caci nici soferul nostru nu pare grabit si pleaca pe la 8 si jumatate.  

Autobuzul ne lasa la intrarea principala, iar de aici sunt disponibile rute mai lungi sau mai scurte, dar in decursul a 4 ore avem timp suficient sa vizitam cativa kilometri de zid. De la intrare alegem o ruta mai departata si cand dam de zid facem dreapta pana ajungem la o sectiune nerestaurata, care mie imi place mai mult, fiind mai autentica.


Ne intoarcem inapoi si mergem destul de mult pe zid, trecem de telecabina si ne intoarcem la intrare pe o alta poteca. Sunt putini vizitatori, astfel ca putem sa ne bucuram in liniste de priveliste. In plus, este si o zona pitoreasca.

Ajunsi inapoi in Beijing, dam o tura prin piata centrala in care atractia principala sunt scorpionii pe bat. Unii sunt prajiti, altii inca misca. Si sunt oameni care ii mananca asa, de vii. Pentru mofturosi, pe langa scorpioni au si viermi pe bat. E o piata turistica, asa ca se gasesc si multe suveniruri, restaurante, dar preturile sunt pe masura. Iar engleza tot la nivel de balta. La magazinele de suveniruri, Costi isi descopera talentul de negociator si reuseste sa scoata niste preturi care noua ni se par bune, de vreo 5-10 ori mai mici decat pretul afisat. Insa urma sa descoperim a doua zi un magazin cu preturi de vreo doua ori mai mici decat cele negociate de noi aici.

Pe 1 octombrie este ziua nationala a Chinei. De dimineata de indreptam spre piata Tiananmen, unde ne asteptam sa vedem o parada militara de zile mari, asa cum ii sta bine unei mari puteri comuniste. Se pare insa ca nici comunismul nu mai e ce-a fost, pentru ca dupa ce intrebam vreo 10 persoane dintre care doar 1-2 reusesc sa raspunda ceva in engleza, tragem concluzia ca nu va fi nicio parada. La asta nu ma asteptam. Pana si tarile micute si sarace fac parada de ziua nationala! E adevarat ca erau multe mii de oameni adunate in piata, dar se pare ca erau doar la plimbare. Nu mai stam sa asteptam sa ne convingem, ci ne strecuram cu greu prin multime spre statia de metrou si plecam spre Palatul de Vara.

Palatul de Vara, spre deosebire de Palatul Interzis, e amplasat mai spre periferie, e mai imprastiat, cu cladiri mai putine si mai mici si e cocotat pe un deal. In prima parte a vizitei intram intr-un mini-orasel asezat in jurul unui lac. Se pot face plimbari cu barca sau se pot cumpara suveniruri si gustari de la buticurile dispuse in jurul apei.


Apoi urmeaza urcarea la templele de pe deal. Aici te poti imbraca in costume traditionale chinezesti.


Aici, in varful dealului, ne despartim in doua grupuri. Unii ramanem sa ne mai plimbam putin iar altii, satui de atatea temple si rupti de oboseala, se indreapta spre hotel pentru a se odihni. Cam aici s-a intrerupt si vizita propriu-zisa a Chinei. Eu in ultimele doua zile imi voi petrece timpul la tenis, chiar daca mai vizitez dimineata pe fuga cate ceva, iar restul grupului isi va petrece timpul fie la cumparaturi, fie in preajma camerei de hotel.


In apropierea palatului este si un lac mai mare, iar privelistea asupra sa, cu sute de barcute, este foarte frumoasa.

Ultimele doua zile in China aveam sa le petrec la China Open, cel mai mare turneu de tenis gazduit de China. Dar de dimineata trec pe la unul dintre simbolurile Beijingului, Temple of Heaven, acel templu lunguiet prezent si pe capacele alifiilor chinezesti.

E un templu care nu ar trebui ratat de niciun vizitator al capitalei chineze si are avantajul de a fi amplasat si in interiorul unui parc dragut, care mai ofera si alte atractii turistilor.

La complexul de tenis din Beijing se ajunge relativ usor, cu metroul. Este situat in partea nordica a orasului, in apropierea Parcului Olimpic. Dureaza totusi destul de mult calatoria pana aici, peste o ora, timp in care se schimba metroul cel putin de doua ori. Este un turneu frumos. Sunt trei arene mari, cu nume zen: Diamond, Lotus si Moon. Pentru primele doua trebuie bilet separat, pentru celelalte se intra cu cel de ground. Preturile sunt relativ accesibile: 30 CNY biletul de ground, 100 pe lotus, 100 pe sesiune pe Diamond. Asta in primele zile.

La birourile de informatii se gaseste afisat si programul antrenamentelor. Din pacate, ajung la scurt timp dupa ce Simona il terminase pe al sau. Din fericire, mai are programat unul astazi. Se simte diferenta fata de Wuhan. Aici oamenii sunt mai cunoscatori de tenis, au aparut fanii, iar publicul e mai numeros. Sa zic de vreo 3 ori mai numeros. Insa nu va imaginati hoarde de spectatori ce stau la coada ca sa apuce loc. De exemplu, la meciul Shvedova-Duarez Navarro de pe arena a doua erau cam 100 de spectatori, pe cand la un meci similar din Wuhan am numarat 33. Gasesc si cativa fani ai Simonei, unul dintre ei avand tricou cu "Halepeno", exact ca al meu, iar altul avea un banner mare in culorile Romaniei, pe care scria "Haide Simona".

La ora 2 ma duc la terenul pe care ar trebui sa apara Simo, dar se lasa asteptata si vine cam dupa 30 de minute. Inaintea ei pe acel teren se antrenase Timea Baczinszky, iar acum vine sa dea autografe fanilor. E foarte draguta cu ei. Relaxata, fara graba, le acorda tuturor ce vor si sta de vorba cu ei. O suportera ce pare mai veche, fiindca par sa se cunoasca, ii da intalnire mai tarziu la hotel. Pe terenul alaturat e imbulzeala ceva mai mare fiindca se antreneaza Andy Murray. Dar in curand locul sau e luat de Monica Niculescu. Prezenta Monicai duce la destinderea atmosferei. Printre altele, schimba in joaca mingi cu Simo intre cele doua terenuri, iar Darren si Daniel Dobre s-au mutat pe celalalt teren si au jucat cateva minute cu Monica.

Simo incheie antrenamentul facand sarituri, topaieli si alte miscari artistice propuse de Dragos, preparatorul sau fizic. Apoi celalalt Dragos, fizioterapeutul, a facut cu ea ceva streching pe teren. Era cam nemultumita ca mingile sunt mult mai tari decat la Wuhan. Monica zicea ca la meciuri la schimba si vor fi putin mai moi, dar doar cu putin.


Inchei ziua de tenis cu ultimul set din Mladenovic-Jankovic si cu meciul dintre Pavs si Riske. Din pacate vad ca maine, ultima zi inainte sa ma intorc acasa, Simo nu e programata sa joace.

Ziua urmatoare, ultima in China, o petrec tot la tenis. Dar de dimineata dau o scurta fuga la templul Lama. E un templu mare, cu mai multe anexe. Intr-una dintre ele se afla un Buddha urias ce se ridica pana la etajul superior. Multi chinezi care aprind betisoare, acestea fiind primite ca bonus, incluse in taxa de intrare. Reusesc sa-mi uit aparatul foto la hotel, asa ca imi ramane doar telefonul ca instrument de imortalizat momente.

La tenis, imi iau un ground ticket de doar 30 de yuani care imi permite sa intru peste tot, mai putin pe primele doua arene. Asta imi permite sa vad antrenamentul Simonei si meciuri precum Bencic-Shvedova si Keys-Mladenovic. Ma duc la biroul de informatii pentru a vedea care este programul antrenamentelor. Simona e programata si astazi cu doua antrenamente. Pana sa vina ea, ma duc putin pe terenul pe care se antrena Wozniacki. Vremea e frumoasa, dar soarele e orbitor. Mi-ar fi trebuit niste ochelari de soare.

Simona vine sa se antreneze pe unul dintre terenurile de antremanent fara tribune. Asa ca pentru a o vedea trebuie sa stau langa gardul din spatele terenului. Nu-mi propusesem sa o mai deranjez azi. Nici n-as fi avut cum, fiindca dupa terminarea antrenamentului nici ea nu-si propusese sa se mai opreasca la autografe, ci pleaca rapid spre vestiare. La al doilea antrenament nu mai apare.

In metrou, la intoarcerea spre hotel, ascult pe repeat "Nine million bicycles in Beijing".